Chirurg Plastician

Dr. Mihajlović Dorina

Chirurgie Estetica Timisoara

Frumusețea nu se obține doar eliminând un surplus, ci și adăugând ceva ce lipsește sau există într-un mod mai puțin fericit, corectând o malformație congenitală, atenuând consecințele unui accident sau ale unei alte intervenții chirurgicale.

Mihajlović Dorina

Medic primar Chirurgie Plastica

Doctor Dorina Mihajlović este medic primar chirurgie plastică cu experiență de peste 23 de ani în domeniul chirurgiei estetice

A urmat specializarea de chirurgie plastică și reconstructivă în Timișoara, în perioada 1998-2003 sub conducerea Prof. Dr. Tiberiu Bratu

Experiența medicală a obținut-o instruindu-se continuu prin participarea la numeroase cursuri, workshop-uri si congrese în țară și în străinătate

A practicat până în prezent mii de intervenții chirurgicale, în care a folosit cu măiestrie abilitățile dobândite, cunoștințele solide și atitudinea empatică față de pacienți

Fiind pasionată de ramura chirurgiei nasului își susține teza de doctorat în anul 2013 cu tema Prevenția și soluționarea sechelelor rezultate în urma intervențiilor de rinoseptoplastie, obținând titlul științific de doctor în medicină Magna cum laude cu toate onorurile și drepturile aferente

Gândirea structurată, atenția la detalii și maturitatea profesională au determinat-o să se implice in rezolvarea cazurilor mai complexe din sfera malformațiilor congenitale ale piramidei nazale sau a cazurilor nefericite de dismorfism dobândit în urma unei intervenții nereușite de rinoplastie primara, secundara sau terțiara

“Profesionalism și atenție la detalii.”

Clinica

🔘Adresa cabinet
Clinica Medical 33
Str Martir CERNAIANU nr 30, Timișoara
🔘Adresa clinică
Medcom Hospital
Str Popa Șapcă nr 12, Timișoara

În inima orașului Timișoara,. Medcom Hospital este o clinică modernă și inovatoare de chirurgie estetică ,concepută pentru a oferi îngrijire medicală de cea mai înaltă calitate. Cu o arhitectură reflectând eleganța și rafinamentul și echipamente de ultimă generație, clinica este în topul preferințelor pacienților din întreaga lume.

Echipa de chirurgi esteticieni este compusă din specialiști cu experiență vastă și cunoștințe tehnice de ultimă oră. Fiecare membru al echipei este dedicat să creeze opere de artă estetică, punând în aplicare cele mai recente tehnici și tehnologii pentru a obține rezultate deosebite.

Cu un focus pe inovare, confort și îngrijire personalizată, clinica ultramodernă a devenit un punct de referință în comunitatea medicală, oferind speranță și vindecare pentru toți cei care căuta o nouă perspectivă transformatoare a vieții lor.

Clinica dispune de cele mai avansate echipamente medicale și facilități de lux, oferind pacienților nu doar intervenții chirurgicale impecabile, ci și o experiență completă de wellness. De la săli de operație ultramoderne până la spații de recuperare spațioase și relaxante, totul este conceput pentru confortul și siguranța pacienților.

Înainte de fiecare procedură, pacienții beneficiaza de consultații detaliate și personalizate cu chirurgul, pentru a stabili obiective realiste și a discuta opțiunile disponibile. În plus, clinica promoveaza transparența și informarea pacienților, ajutându-i să înțeleagă în profunzime fiecare etapă a procesului și riscurile asociate.

Atmosfera din clinica este una prietenoasă și reconfortantă, cu spații luminoase și amenajate cu gust, care transmit un sentiment de căldură și siguranță. În plus, clinica promoveaza o abordare holistică a îngrijirii medicale, încurajând pacienții să-și îngrijească nu doar corpul, ci și mintea și spiritul.

De la rinoplastie și liposucție până la augmentare mamara și rejuvenare facială, clinica modernă de chirurgie estetică reușește să transforme visurile clienților în realitate, oferindu-le încredere și sens în propria lor frumusețe. Cu fiecare procedură, nu doar aspectul fizic se îmbunătățește, ci și stima de sine și încrederea în propria persoană.

Studii Universitare
  •  Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, Facultatea de Medicină Generală
Educație și formare
  • 2003 – medic specialist Chirurgie Plastica
  • 2010–medic primar Chirurgie Plastică
  • 2013 : titlul științific de doctor în medicină Magna cum laude cu toate onorurile și drepturile aferentecu teza de doctorat: Preventia si soluționarea sechelelor rezultate în urma intervențiilor de rinoseptoplastie
Cursuri Internaționale
  •  ISAPS Course –International Society of Aesthetic Plastic Surgery, 26-27 april 2011, Timișoara România
  •  Istanbul International Rhinoplasty Course, organized by the Rhinoplasty Society (USA) & Turkish Society of         Plastic Reconstructive and Aesthetic Surgeons, 22-24 iunie 2011
  •  3rd International Eurasian Aesthetic Surgery Course, organized by the Turkish Society of Aesthetic Plastic     Surgery, 24-26 iunie 2011
  •  ISAPS Rhinoplasty Course -ISAPS Official Course, Sinaia, Romȃnia, 26-27 october 2013
  •  St. Petersburg Rhinoplasty Live Surgery Course, organized by RSPRAS , St. Petersburg, Russia, 31   May-01June 2019
Activitate Științifică
  • Coautor a 1 articole cotate ISI cu factor de impact.
  • Coautor a 1 capitol de carte publicată în tratat internațional
  • Coautor a 2 articole publicate în jurnale românești CNCSIS B+
  • Prim Autor articol publicat în jurnale românești CNCSIS B+
  • Prim Autor 2 articole publicate în jurnale românești CNCSIS B
  • Coautor a 3 articole publicate în jurnale românești CNCSIS B
  • Autor / coautor la 37 articole prezentate la congrese naționale / internaționale etc.
Lucrări Științifice in Extenso
  • Bratu T, Isac C, Olariu D, Grujic D, Mihajlovic D, Antohi N. The medial and superior pedicle mastopexy with dual plane inverted-T augmentation. In: Shiffman MA, Di Giuseppe A, editors. Cosmetic surgery. Art and techniques. Berlin: Springer-Verlag; 2013. p 705-714.
  • C Isac, D Mihajlovic,T.Bratu, Isac A.  Severe Saddle Nose Deformity Reconstructed with Rib Cartilage. Chirurgia no.6, nov-dec 2012, pg 809-815, ISSN 1221-9118, ISSN online: 1842-368x, ISI.
  • Mihajlovic D, Isac C , Z.Crainiceanu, T.Bratu. Nasal tip ptosis Articol rev. Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, no.2/2012, pag 51-54, ISSN 1453 – 6587, categoria B.
  • Mihajlovic D, Isac C, Olariu D, Motrescu O. Autologous dorsal nasal augmentation – review of the literature. Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, no.2/2011, pag 67-71. ISSN 1453 – 6587, categoria B.
  • D Mihajlovic, D.Olariu, S.Kaushal, Z.Crainiceanu, F.Bodog, Therapeutic solutions for ptosis of nasal tip, Acta Medica Transilvanica, 2013, categoria B+
  • Motrescu.E , Olariu. D, Crăiniceanu. Z, Bratu. T, Mihajlovic D, Luculescu P, Isac I, Breast reconstruction after mastectomy with latissimus dorsi musculocutaneous flap, Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, no.2/2011
  • Daniela Olariu, Paula Luculescu, Dorina Mihajlovic, Motrescu Olena, Ina Isac. Endoscopic-assisted latissimus dorsi muscle flap harvest on pig-experimental model. Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, no.2/2011
  • Bratu I. Tiberiu, Daniela Olariu, Motrescu Olena, Dorina Mihajlovic, M. Nemes, Ina Isac. Complications and reinterventions after breast implant. Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, no.2/2011
  • D.Olariu, D.Mihajlovic, S. Kaushal, Z.Crainiceanu, O.Motrescu, F.Bodog, Management of capsular contracture, Acta Medica Transilvanica, 2013,  
Organizare Manifestări Științifice Naționale cu Participare Internațională
  • Al II-lea Simpozion Internațional de Reconstructie a Sanului, 27-29 aprilie 2007, Timișoara, România
  • Al III-lea Simpozion Internațional de Reconstructie a Sanului, 28-31 mai 2008, Timișoara, România
  • The IVth  International Symposium  of Breast Aesthetic and Reconstructive Surgery,28-30 mai 2009 , Timișoara, Romania
  • The Vth  International Symposium  of  Aesthetic and Breast Reconstruction, ,,Burns Treatment in the Third Millennium”-Course,29aprilie- 1mai 2010 , Timișoara, Romania
  • National Conference of Aesthetic Surgery, 28-30 april 2011, Timișoara , Romania
  • VII-th International Symposium of Breast and Face Reconstructive and Aesthetic Surgery, 26-28 April 2012, Timișoara, Romania
Manifestări Științifice Naționale și Internaționale
  •  Al XII-lea Congres  Național de Chirurgie Platica si Estetica,  30 sept-3 oct 1999, Craiova, România
  •   Al 3-lea Congres Internațional de Angiologie ,Al 2-lea Simpozion de Limfologie, 15-20 oct 2001, Timișoara , România
  •   Al VII-lea Congres Național de Flebologie, Al II-lea Congres Național de Limfologie, 16-18 oct 2002, Timișoara, România
  •   5th International Congress of Romanian Aesthetic Surgery Society, 28-30 mai,2005, București, România
  •  Conferința Asociației Chirurgilor Plastici din România, 13-15 Oct 2005, Sinaia, România
  •  Al 6-lea Congres Internațional de Angiologie , Al 5-lea Congres de Chirurgie Ambulatorie , Simpozion de   Limfologie, 27-29 oct 2005, Timișoara , România
  •  6th International Congress of Romanian Aesthetic Surgery Society, 2-4 iun,2006, București, România
  •  2nd International Congress of the Romanian Association of Plastic Surgeons, 24-28 oct 2006, Sinaia, Romania
  •  Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging, 5-7 mai 2006, București, România
  •  Al II-lea Simpozion Internațional de Reconstructie a Sanului, 27-29 aprilie 2007, Timișoara, România
  •  Al III-lea Simpozion Internațional de Reconstructie a Sanului, 28-31 mai 2008, Timișoara, România
  • The IVth International Symposium of Breast Aesthetic and Reconstructive Surgery,28-30mai 2009, Timișoara
  •  Al VII-lea Simpozion Regional de Dermatologie, cu participare internațională-,, Noutati Terapeutice în  Dermato-Venerologie”, 9-11 aprilie 2009, Timișoara, România
  •  The Vth  International Symposium  of  Aesthetic and Breast Reconstruction, ,,Burns Treatment in the Third   Millennium”-Course,29aprilie- 1mai 2010 , Timișoara, Romania
  •  National Conference of Aesthetic Surgery, 28-30 april 2011, Timișoara , Romania
  •  VII-th International Symposium of Breast and Face Reconstructive and Aesthetic Surgery, 26-28 April 2012,  Timișoara, Romania
Editor/Redactor Monografii/Tratate
  • Considerații privind cicatrizarea în mamoplastie.Bratu, Georgescu Al.V, Citu D., Matusz P., Olariu S, Grujic Daciana, Grujic Lj., Mihajlovic Dorina– The Romanian Journal of Plastic Surgery ,  pag 309-313, vol IX, nr 1 , 2001
  • Our experience in hair transplantation using scalp dilators,Lj Grujic, D Grujic, Mihajlovic D, Crainiceanu PZ, Bratu T, I-st International Congress of Romanian Academic Society of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, may 8-11, 2002, București 
  • Our experience regarding the surgical treatment of the abdominal apron– D. Grujic, Lj. Grujic, P.Luculescu, M. Ticlea, D. Mihajlovic, P.Matusz, T.Bratu, – I-st International Congress of Romanian Academic Society of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery , may 8-11,2002 București,Analele de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructiva, 1/2002
  • Breast reconstruction-our experience- D. Grujic, Lj. Grujic, Z. Crainiceanu, D. Olariu, D. Mihajlovic, T. Bratu. Present and future in Plastic Surgery, reconstructive microsurgery and aesthetic surgery, 6-9 octombrie, 2004, Sinaia, Romania
  • Asimetria mamara-metode de rezolvare. Daciana Grujic,Lj. Grujic,P Z Crainiceanu, Daniela Olariu, Dorina Mihajlovic,T. Bratu.Analele de Chirurgie Plastica si reconstructiva, 3/2004
  • Implantele mamare matrix- experiența de 2 ani. T.Bratu, Daciana Grujic, PZ> Crainiceanu, Lj. Grujic, Daniela Olariu, Dorina Mihajlovic. Analele de chirurgie plastica si reconstructiva 3/2004
  • Experienta noastra in transplantul de par folosind dilatatoarele de scalp. Lj.Grujic, Daciana Grujic, PZ Crainiceanu, Dorina Mihajlovic, T. Bratu.Analele de chirurgie plastica si reconstructiva, 3/2004
  • Utilizarea tehnicii “sanului restant “ în gigantomastii– Daciana Grujic,Lj.Grujic, PZ Crainiceanu,Daniela Olariu,  Dorina Mihajlovic, T. Bratu.Analele de chirurgie plastica si reconstructiva, 3/2004
  • Breast augmentation-our experience– T. Bratu, Daciana Grujic,D.Olariu, Dorina Mihajlovic,.Analele de chirurgie plastica si reconstructiva,Microchirurgie, 3/2005
  • The breast reduction using the superomedial technique and fixation of the dermal inferior pedicle– T. Bratu, Daciana Grujic,D.Olariu, Dorina Mihajlovic,.Analele de chirurgie plastica si reconstructiva,Microchirurgie, 3/2005
  • Personal Approach Modification in Breast Augmentation after 15 years of experience. Bratu T, Grujic Daciana, Mihajlovic D, Olariu D, The 5 –th International Congress of Romanian Aesthetic Surgery Society , may 28-29-30 , 2005, Bucureşti, România
  • Hair Transplant –our experienceGrujic Lj, Grujic Daciana, Mihajlovic D, Olariu D, Bratu TThe 5th International Congress of Romanian Aesthetic Surgery Society , may 28-29-30 , 2005, Bucureşti, Romania
  • Cervico facial lifting with vertical suspension –our experienceBratu T, Grujic D, Olariu D, Mihajlovic DThe 5 –th International Congress of Romanian Aesthetic Surgery Society , may 28-29-30 , 2005, Bucureşti, Romania
  • The facelift we like-T.bratu, D. Grujic, D. Mihajlovic, Lj. Grujic, Z. Crainiceanu, 2nd International Congress of the Romanian Association of Plastic Surgeons, 24-28 oct 2006, Sinaia, Romania, Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, vol. 3/2006, pag. 82.
  • Breast augmentation revision– T. Bratu, D. Grujic, S. Olariu, D. Olariu, D.Mihajlovic, Z. Crainiceanu, 2nd International Congress of the Romanian Association of Plastic Surgeons, 24-28 oct 2006, Sinaia, Romania, Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, vol. 3/2006, pag. 82.
  • Mammary hipotrophy and ptosis. T. Bratu, D. Grujic, D. Olariu, D. Mihajlovic, Lj. Grujic,Z.Crainiceanu, The 2nd International Congress of the Romanian Association of Plastic Surgeons, Sinaia, 25-28 oct. 2006, Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery, vol. 3/2006, pag. 95.
  • Free tissue transfer in burn surgery of the head. Măstăcăneanu M, Crăiniceanu Z, Matusz P, Nodiţi G, Grujić D, Tirla A, Negoescu D, Nwachukwu G, Mihajlović D, Olariu D, Cradigati A, Bratu T, 8th Congress of the European Federation of Societies for Microsurgery, rev. Chirurgia, vol. 100, Nr. 101, Supplement 1, mai 2006, pag. 17.  
  • Utilitatea latissimus dorsi în leziunile complexe de membru superior. M. Măstăcăneanu, Z. Crăiniceanu, L. Jiga, Lj. Grujić, F. Bodog, P. Matusz, G. Nwachukwu, D. Mihajlović, L. Galoşi, M. Sărăndan, A. Cradigati, T. Bratu, Al XXIII-lea Congres Naţional de Chirurgie, rev. Chirurgia, vol. 101/2006, nr. 2(S), pag. 320.
  • Replantările de membre – experimental şi clinic. Z. Crăiniceanu, M. Măstăcăneanu, P. Matusz, G. Nodiţi, L. Jiga, P. Luculescu, D.Olariu, F. Bodog, D. Mihajlović, O. Motrescu, S. Dan, L. Galoşi, T. Bratu, Al XXIII-lea Congres Naţional de Chirurgie, rev. Chirurgia, vol. 101/2006, nr. 2(S), pag. 316.
  • Ptoza mamară şi hipotrofia Bratu T, Grujic D, Olariu D, Mihajlovic D, Grujic Lj, Bodog F, Prilipceanu G, Al XIII-lea Congres național de Chirurgie, v0lum de rezumate , Băile felix, 24-27 mai , 2006
  • Rotunde sau anatomice ? Grujic D, Bratu T, Grujic Lj, Olaru D, Mihajlovic D, Bodog F, Prilipceanu G, Al XIII-lea Congres național de Chirurgie, v0lum de rezumate , Băile felix, 24-27 mai , 2006
  • Abordarea modernă în transplantul de par- 8 ani de experiența, Grujic. L, Grujic D, Mihajlovic D, Olariu D, Bodog F, Prilipceanu G, Bratu T., Al XIII-lea Congres național de Chirurgie, volum de rezumate , Băile felix, 24-27 mai , 2006
  • Implanturi mamare rotunde sau anatomice?-T. Bratu, Daciana Grujic, S. Olaru, Dana Olariu, Dorina Mihajlovic, Mihaela Pop, Al II-lea Simpozion internațional de Reconstructie a sanului, 27-29 aprilie 2007, Timișoara, România
  • Metoda noastra pentru hipotrofia mamara si ptoza mamara de gradul al II-lea si al III-lea prezentare DVD, Daciana Grujic, T. Bratu, S.Olariu, Dana Olariu, Dorina Mihajlovic, Lj. Grujic, Al II-lea Simpozion internațional de Reconstructie a sanului, 27-29 aprilie 2007, Timișoara, România
  • Becker implant in breast reconstruction , Bratu T, Grujic D, Crainiceanu Z, Olariu D, Mihajlovic D, Prelipceanu G, Nemes M, The 10th International Congress of the Romanian Plastic Surgeons, 12-15 november 2008, București
  • Can round mammary implant in submuscular dual plane mammary augmentation be considered as good as anatomic one ?, Bratu T, Grujic D, Olariu S, Olariu D, Mihajlovic D , The IIIrd International Symposium of Breast Reconstruction, may 28-31, 2008, Timișoara , România
  • Reduction mammoplasty using bipedicle technique : superointern and inferior pedicle, Grujic D, Bratu T, Olariu D, Mihajlovic D, Grujic Lj, Prelipceanu G, Nemes M, Tarik Al Samnah, The III –rd International Symposium of Breast Reconstruction, may 28-31, 2008, Timișoara , Romania
  • Complicatii ale chirurgiei de simetrizare a sanului, Bratu T, Grujic D, Olariu D, Mihajlovic D, The III –rd International Symposium of Breast Reconstruction, may 28-31, 2008, Timișoara , România
  • Mammary ptosis –new approaches for the old techniques, Bratu T, Grujic D, Olariu D, Mihajlovic D, The 10 th International Congress of the Romanian Plastic Surgeons, 12-15 november 2008, București
  • Gigantomastia-our experience, Grujic D, Bratu T, Grujic Lj, Olariu D, Mihajlovic D, Prelipceanu G, Nemes M, The 10th International Congress of the Romanian Plastic Surgeons, 12-15 november 2008, Bucureș
  •  
  • Our mammary implant concept evolution- round or anatomical implants ?, Bratu T, Grujic D, Olariu D, Mihajlovic D , The 10th International Congress of the Romanian Plastic Surgeons, 12-15 november 2008, București
  • The Becker implant-an elegant choice for breast reconstruction, Grujic D, Bratu T, Crainiceanu Z, Olariu S, Mihajlovic D, The III –rd International Symposium of Breast Reconstruction, may 28-31, 2008, Timișoara , Romania
  • Improving our method of one stage augmentation and implant, Bratu T, Grujic D, Olariu S, Olariu D, Mihajlovic D, Grujic Lj, Prelipceanu G, Nemes M, The III –rd International Symposium of Breast Reconstruction, may 28-31, 2008, Timișoara , Romania
  • Tip reshaping and reposition in rhinoplasty :a comprehensive approach, Nicolae Antohi, Vitalie Stan, Andrei Antohi, Ivan Vatamanescu, Dorina Mihajlovic , National Conference of Aesthetic Surgery, 28-30 april 2011, Timișoara , România
  • Reintervention in breast augmentation, Bratu T, Mihajlovic D , Olariu D, National Conference of Aesthetic Surgery, 28-30 april 2011, Timișoara , România
  • Surgical approach for dorsal nasal augmentation. Mihajlovic D, Bratu T, Antohi N, Olariu D, Pop M, Crainiceanu Z, Mastacaneanu M. Annual Conference of the Romanian Association of Plastic Surgeons, 6-8 Octombrie 2011, Sinaia, Romania; Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery 2011, 3:104.
  • Management of breast implant rupture. Olariu D, Bratu T, Mihajlovic D, Pop M, Grujic D, Crainiceanu Z, Mastacaneanu M. Annual Conference of the Romanian Association of Plastic Surgeons, 6-8 Octombrie 2011, Sinaia, Romania; Annals of Plastic Surgery and Reconstructive Microsurgery 2011, 3:101.
  •  The medial and superior pedicle mastopexy with dual plane inverted-T augmentation. Bratu TI, Isac C,Olariu D, Grujic D, Mihajlovic D, Antohi N. In: Shiffman MA, Di Giuseppe A, editors. Cosmetic surgery. Art and techniques, Berlin: Springer-Verlag; 2013. p705-714
Statut Profesional
  • Medic primar Chirurgie Plastica
  • Doctor în Ştiinţe Medicale
  • Membru al Colegiului Medicilor din România
  • Membru al Societăţii Romȃne de Chirurgie Plasticӑ şi Reconstructivӑ
  • Membru al Societăţii Romȃne de Chirurgie Esteticӑ 
  • Membru al Societăţii Romȃne de Microchirurgie
Competențe
  • Surgical Anatomy and Techniques Refinements-Intensive Course, coordinator Prof Mario Pelle Ceravolo  M.D.Ph.D, Prof. Giovanni Botti M.D Ph.D, Romanian Aesthetic Surgery Society and Medical Sciences Academy  of Romania Oradea  Faculty of Medicine and Pharmacy, European Academy of Cosmetic Surgery 2-4 iun, 2006,  București, Romania
  •  Non Surgical Antiaging Techniques ,Fillers, Chemical Peeling, Botulinum Toxin, Mesotherapy-Intensive Course and Received Full Training, coordinator Prof. Ioan Nedelcu M.D. Ph. D., Romanian Aesthetic Surgery Society and Medical Sciences Academy of Romania Oradea  Faculty of Medicine and Pharmacy, European Academy of Cosmetic Surgery 2-4 iun, 2006, București, Romania
  •   Morfo pigmentarea Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, România
  •  Microscleroterapia- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, Romȃnia
  •  Epilarea- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, Romania
  •  Fillere temporare- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, România
  •  Peeling chimic- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, România
  •  Fotointinerirea- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, Romania
  •  Toxina Botulinica- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, România
  •  Mezoterapia- Workshop, Primul Congres Internațional de Medicina Anti-Aging , 5-7 mai 2006, București, România
  •  Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a IV-a, 28 sept 1 oct 2006, Timișoara, România
  •  Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a V-a, 29 noe-1 dec 2007, Timișoara, România
  • Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a VI-a, 28-30 dec 2008, Timișoara, România
  • Cursul și Workshopul de formare intensiva ,, Terapii Bazate pe Lumina Inteligentă Actualitati”12-14 martie 2008
  • Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a VII-a, 3-5 dec 2009, Timișoara, România
  • Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a VIII-a, 14-16 oct 2010, Timișoara, România
  • ISAPS Course –International Society of Aesthetic Plastic Surgery, 26-27 april 2011, Timișoara România
  • Istanbul International Rhinoplasty Course, organized by the Rhinoplasty Society (USA) & Turkish Society of Plastic Reconstructive and Aesthetic Surgeons, 22-24 iunie 2011
  • 3rd International Eurasian Aesthetic Surgery Course, organized by the Turkish Society of Aesthetic Plastic Surgery, 24-26 iunie 2011
  • Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, ediția a IX-a, 13-15 oct 2011, Timișoara, România
  • Cursul Consiliului Național Român de Resuscitare: Ghidurile Europene 2010 de resuscitare cardiopulmonară şi cerebralā 14-15 octombrie 2011,Timișoara, România
  • Breast Augmentation & Reconstruction Workshop, 3-5 noiembrie 2011, București România
  • Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie Terapie Intensiva si Medicina de Urgenta, editia a X-a, 4-6 oct 2012, Timișoara, România
  • Cursul de formare ,, Chirurgia sanului: estetica si reconstructie ,11-12 noiembrie 2012, București România
  • Workshop-ul național Indicații ale PRP-ului in chirurgia plastica si estetica, București, 17-18 mai 2013
  • ISAPS Rhinoplasty Course,Chair, ISAPS Educational Council Dr. Nazim Cerkes, Prof Dr. Wolfgang Gubisch, Sinaia, Romania, 26-27 oct 2013 
  • Training on Happy Lift Free Floating, Double Needle, Mesocogs, Promoitalia Workshop, 14 iunie 2014
  •  Simpozionul ,,Excelenţa ȋn tratamentul estetic salvează an de frumuseţe ‘’,UMF ,,Victor Babes’’ Timișoara, 17 septembrie 2016
  •   The XI th Corrective Dermatology and Aesthetic Congress, Asociaţia Medicală Romȃnă, București, 10-12 mai 2019
  •  Cursul ,,Reconstrucţia Primară de Sȃn după Mastectomie Profilactică cu ADM și Proteze Poziţionate Prepectoral, Timișoara, 17 octombrie 2019
  •   Conferinţa de Chirugie Plastică și Dermatologie Corectivă, Asociaţia Medicală Romȃnă, Timișoara, 18-20 octombrie 2019